Capitalism vs Democrație (sau invers)

De fapt e un triunghi, un triunghi format de "trioul": capitalism, colectivism (sau comunism) și democrație.
Diferențele structurale intre cele trei concepte, le constituie raportarea lor la conceptul "proprietate".
Colectivismul ("comunismul") tinde spre "cât mai multa proprietate colectiva", capitalismul tinde spre o societate în care "proprietatea sa se capitalizeze în mâinile a cât mai puținor persoane" in timp ce democrația tinde spre un mixt format din patrimoniul public si patrimoniul privat.
Dar, pana una alta, mai lămuritoare sunt următoarele cuvinte (chiar dacă aici, în acest context, sunt abordate doar doua din cele trei componente ale trioului mai sus numit):

Politică tribală vs politică convențională

Politica (ca și medicina, ca și circulația rutiera) se tinde a se face în doua feluri:
- politica ne-oficială (cea ne-înscrisă la tribunal, sau băbească, sau empirica, sau pseudo-politica, sau amatoare, sau "politică de țațe", sau, și mai bine spus "politica tribală", politica care, oricât de bună ar fi, nu contează cu "autorizație legală de funcționare" fiind analogică "muncii la negru" sau altor activități "la negru" )
- politica oficială (cea înscrisă la tribunal, politica care, oricât de proastă ar fi, contează cu "autorizație legală de funcționare").

Dicționarul Tezaur al Limbii Românești (DLR)

"Dicționarul Limbii Române (DLR), numit și "Dicționarul Tezaur al Limbii Române", este cea mai importantă operă lexicografică a limbii române, elaborată sub egida Academiei Române pe parcursul a mai bine de un secol" ne informează (mă rog, mă informează pe mine, care nu știam asta, deși pot spune că-s bun prieten de-al dicționarelor de limbă de vreo 50 de ani) un articol din Wikipedia numit "Dicționarul Limbii Române (DLR)".

Văd că zice la carte ca a fost editat în două etape (1906 - 1944 și 1965 - 2010).
Pentru mine, care am anunțat pe toate căile ca trebuie mare atenție la DEX (atât la cel în format clasic cât și cel în format electronic), pentru că deși, nu neapărat din rea intenție (cei care i-au îngrijit apariția on-line nu pot fi acuzați, cel putin nu de mine, de rea-intenție) propovăduiesc un dicționar "periat" de sistemul comunist de toți termenii care erau relaționați cu sistemul capitalist, cenzurat la sânge intre anii 1944 - 1965, și dat (după "filtrarea" asta) ca . . . "bun de tipar".

Eludarea fiscală

Am muncit o grămadă dar, zic eu, s-a meritat. Am terminat de tradus termenul ăsta care definește un cancer care ne face rău tuturor și care, nu este nici măcar ușor de redus, nici vorbă de eradicat complet. Oamenii fac usor (mult prea usor) confuzie intre ”evaziune” si ”eludare”. Evaziunea înseamnă încălcarea legilor in vigoare, eludarea înseamnă găsirea de ”portițe” in legislație, de asa natura incat individul sa poata fenta Societatea. Cum Societatea suntem toti, a eluda legea înseamnă ca tu (sau el, sau eu) sa tragi clapa, celorlalți. In realitate, eludarea reprezinta forma cea mai elocventa a zicalei: ”Ne furam singuri căciula”. In orice caz, traducerea făcută de mine nu reprezintă vreo operă artistică, pe mine nu ma interesează in mai nimic forma cat ma interesează fondul și, îmi era necesara mie existenta conținutului explicativ al acestui termen, și în limba română din motive ce tin de ”economia” unei ”ecuații” ale mele pe care o tot am in lucru si nu o mai termin.

Real, imaginar, simbolic

Realul, imaginarul și simbolicul sunt termeni utilizați de către Jacques Lacan ca substantive de gen neutru, pentru a indica mai multe câmpuri (domenii) sau dimensiuni, pe care el le-a numit "registre" ale psihicului. În psihanaliza de orientare lacaniană aceste trei înregistrări sunt relaționate intre ele, formând un topic. Acest topic este o structură care poate fi reprezentata într-un mod exemplificativ, ca elemente legate într-un mod similar (nu forțat identice) la un nod borromeo. Potrivit lui Lacan, aceste trei registre face posibil funcționamentul psihic, astfel încât orice entitate, mecanism sau proces psihic poate fi concentrat și analizat în aspectele lor imaginare, reale și simbolice. Astfel, spre exemplu, un proces de gândire al ordinii simbolice implică întotdeauna o bază sau un suport în realul-concret și o reprezentare în registrul imaginarului.

Citește tot articolul "Realul, imaginarul si simbolicul"

Realul vs realitatea

Realitatea e un fel de imens supermarket.
Realul reprezintă (pentru fiecare din noi) marfa din cos pe care o trecem prin "casă".

Mai pe larg despre conceptul Real, găsești cititorule, ca marfă proaspătă băgată ieri, la pagina "Real (Lo real), și astfel poți face analogie, cu ceea ce se spune în alte limbi, asupra aceluiași subiect.

Spor!

Moartea civilă (depersonalizarea)

Acest termen (Moarte civila) este unul din sutele de termeni pe care ii stiu de ani și ani ca având versiuni in tot felul de limbi (dar mai ales din lumea limbilor tarilor cu care suntem parteneri in UE) numai în româna, nu.
Strict la termenul "Moarte civila) astea erau tarile care aveau conținut explicativ enciclopedic, la aceasta tema: Deutsch, Ελληνικά. Español, Français, Italiano, Lëtzebuergesch, Magyar, Nederlands, Polski, Русский, Suomi, Svenska, Українська.
De-acum exista varianta și în limba româna, obținută prin traducerea versiunii spaniole, in limba română. Ca și cu mănăstirea lui Manole, toți știm ca după ce definitivam un lucru, pe ici pe colo il puteam face si mai bine.
De prima importanta mi se pare mai întâi, aducerea acestui termen la un clic distanta de cititorul roman, servindu-i astfel la analogii, la comparații, intre ceea ce are romanul la el în bătătură si ceea ce au altii.
Asa, avand cunoștință despre mai multe versiuni, decidem cu mai multa ușurință ce alegem sa păstram si ce aruncam la cos (sau lăsăm nebăgat în seama)

Perpetuul război dintre "adepții bunei credințe" și "adepții relei credințe"

Scriam în dimineața zilei de azi, prin "feisbuc", următoarele:

"Băsescu este un "om al legii" (un "om al regulii jocului") atât prin ceea ce spune cât și prin ceea ce trăiește. În sport, comportamentul oamenilor ca Basescu se numește "fair play" (nu caută să "fure la joc", nu caută să facă "facturi intentionate", jocul conținând oricum o consistenta cantitate de inevitabile faulturi - ciocniri - contre - luptă și o consistenta cantitate de inevitabile inechitati, dintre cele ce încap sub expresia "fault de joc"). Problema Lumii o constituie adepții a ceea ce se numeste "joc murdar". De fapt aceasta (cultivarea jocului fair play) este diferența principala intre "orânduirea democrată" și restul de oranduiri sociale cunoscute (comunism, socialism, capitalism, feudalism, sclavagism, comunismul primitiv), oranduiri care cultivă "jocul murdar". Intre ce s-a văzut pana acum ca "jucatori" aderenți la una dintre cele doua forme de joc ("curat" vs "murdar", Basescu și Udrea au dat clasa în ce privește "joc curat". Jucând curat, purtând și nutrind în tine dorinta asta, nu înseamnă ca nu poți comite greșeli, în aceeași măsură în care conducand cu Bună credință vehicule nu înseamnă ca nu poți provoca accidente. Lumea da, de când e ea lume, confruntare intre "oamenii de buna credință" (de buna moralitate) și "oamenii de rea credință" (a-moralii și i-moralii)".

Românul colectivizat fizic, dar mai ales moral

În urma "colectivizării forțate", au devenit colectivizate nu doar terenurile ci mai ales sufletele oamenilor. 
Românul s-a pierdut în raport cu proprietatea. 
Cenzura comunistă a "curățat" cu grija dicționarul limbii de orice termen care nu servea acestei colectivizării morale. 
De aici, din aceasta profunditate a pierderii legăturii cu adevăratul "turn de control" al existenței noastre (ca oameni) izvorăște răul principal al debusolați pe care, ca nație, o trăim. 
Proprietatea de cel mai înalt grad (de gradul 1), ești tu (tu, ca "persoană"). 
De tine vin indisolubil legate, șase proprietăți, sase "proprietăți juridice", dar . . . ca sa vina "legate de tine", trebuie ca mai întâi existenta ta sa fie o realitate (pentru ca . . . cine poate ar putea lega ceva, de ceva care nu ar exista, nu?)

Sistemul ești tu (eu, noi, voi)

Vorbim cu toții de . . . "sistem", ca de un ceva care sta ascuns undeva si de acolo trage sfori.
Este pe cât de adevarat, pe atât de ne-adevarat, pentru ca din "sistem" (din "sistemul social") facem parte toți "muritorii", de când ni se eliberează "certificatul de naștere" pana în momentul in care ni se eliberează "certificatul de deces".
"Certificatul de naștere" are aceeași valoare cu "înscrierea in circulație a unui vehicul" iar "certificatul de deces" are aceeași valoare cu "radierea".
Suntem, ca niște "vehicule" care "viermuim" ca sa ieșim primii (sa ne situam pe primul loc) dar, ca în orice competiție (vezi tenis, vezi șah, vezi maraton, vezi automobilism), nu ne situam unde vrem, ci ne situam acolo unde "media propriilor noastre capacități" ne situează.

Pricipiul in dubio pro reo

"In dubio pro reo" este o expresie latină care exprimă principiul juridic potrivit căruia, cazurile de îndoială (de exemplu, dovezi probatorii insuficiente), vin în favoarea învinuitului sau inculpatului (reținutului). 

Acesta este unul dintre principiile actuale ale "Dreptului penal modern", conform căruia procurorul (sau agentul de Stat, echivalent) este cel ce trebuie să dovedească vinovăția celui acuzat, și nu acesta din urmă a sa ne-vinovăție. Ar putea fi tradus ca „cazul de dubiu,vine, în favoarea acuzatului“. . . . see more

Principii juridice, necunoscute publicului românesc la 2017

Suntem in anul (de gratie) 2017.
Romania este (la cererea majorității cetățenilor romani), "parte asociata" a Uniunii Europene.
Printre obligațiile ce revin Statului Roman, este si aceea de a păstra la îndemâna patronului sau, poporului roman, tot ce înseamnă "informație", la stadiul de "actualizata la zi".

Cunosc stilul "persiflant" al multor "doctoranzi" romani la adresa celei mai cunoscute enciclopedii digitale (și e vorba aici de Wikipedia) dar mai ales în ultimii 10 ani, aceasta a devenit "biblioteca" cea mai "la purtător", din lume, o biblioteca ale cărei "fișiere" sunt accesate cu o facilitate greu de imaginat acum . . . 20-30 de ani.

1 Mai, Ziua internațională a activității economice numita "munca".

1 Mai. Ziua internațională a sării in bucate (si a celor capabili a o aprecia).
1 Mai, Ziua internațională a lucrătorilor, singurii care, ca in cadrul familiei de albine, produc acea mierea
1 Mai. Ziua internațională a celui mai pacific si mai putin păgubitor mod de câștigare a propriei existente.
1 Mai. Ziua internationala
Munca o poate face omul, ca pe o activitate ne-economica (în "mediul personal"),fie ca pe o activitate economica (activitate desfășurată în "mediul public"),
In afara de asta, și in mediul public" una este dacă desfășori activitate laborala in cont propriu, și alta dacă desfășori aceeași activitate dar, în contul altuia.

Am văzut prin rețea tot felul de opinii exprimate privitor la "Ziua lucrătorului" (a "muncitorului", cum i se spune la modul cel mai general) și am reținut (și în acest an) o droaie de persiflări aduse zilei celei inchinate celei mai slab echipate piese (pionul) de pe tabla de joc a relațiilor sociale interumane
Lucrătorul, in domeniul laboral, la fel ca "soldatul" in domeniul militar, la fel ca "marinarul" în domeniul navigației maritime, la fel ca "servantul" la pompieri, la fel ca "asistentul" în chirurgie, este "sarea-n bucate" a Societății umane
Si tot ca "sarea-n bucate", beneficiază de aprecierea ce i se cuvine mai ales când lipsește de pe piață.
In lumea limbii spaniole, pionului i se spune "peon", iar peon este denumire atât pentru cel mai mic in grad "personaj" de pe clasica tabla de șah, cât si celui mai mic in grad personaj din ierarhia laborala.

In chirurgie, doctorul nu are aceleași rezultate indiferent cu ce asistent ar lucra. In construcții, ca "oficial de primera" (cum se numește aici "meseriașul") nu da aceleași rezultate cu orice "oficial de segunda" (cum i se spune acelui "peon" căruia in lumea romanească a construcțiilor i se spune "salahor", termen spaniol format prin apocoparea locuțiunii "salariado por horas".
Nici macar "Don Quijote nu mai era Don Quijote fără un asistent de talia lui Sancho Panza.

Citez din pagina referitoare la termenul "pionul"
"Scopul pionilor este asemănător cu cel al corpului celui mai numeros uman dintr-o armată din realitate, având funcția soldaților lipsiți de orice grade militare. Pionii sunt considerate piesele cu valoarea cea mai scăzută din jocul de șah, fiind frecvent "sacrificați" cu scopul de a obține o poziție superioară sau mascând un atac ulterior asupra adversarului. Nu întâmplător, se folosește frecvent în vorbirea obișnuită expresia "a sacrifica un pion" cu înțelesul unei investiții mici pentru un rezultat ulterior major".
Atâta doar ca, diferit de "piesele-obiecte", "piesele-ființă" sunt echipate cu niște "drepturi", drepturi care . . . e clar ca  nu convin diverselor altor "ființe cu chip de om" care au avut norocul sa le aterizeze "barza" pe post de "piese (ca în șah) cu mai multa forță financiara decât cea de care dispune"1 (simplu) pion".

Pentru ca una este sa te naști copilul unui Pele, al unui Maradona, al unui Tiriac sau Năstase, al unei Nadia Comaneci, Seren Williams, Rafa Nadal, Simona Halep sau altii ca ei, care si-au luat in viata lor un ban pe merit, si alta sa pornesti in "clasamentul ATP" al acelor "puncte" care se cheama "bani", din subsolul clasamentului. Pai nu?  :)

Din păcate pentru mine, m-am născut cu vocație de pion, aceasta fiind prima explicație pentru faptul ca din armata m-am întors "soldat curat" (asa cum am plecat.
Deși nu am excelat niciodată la capitolul "condiție fizică", deși nu îmi place nici "să mă muncesc" (și cu atât mai putin "sa ma muncească altul), deși dacă ar fi sa aleg ce sa ma nasc, cred ca as fi preferat sa am viata ursulețului "koala", mi-am impus întotdeauna sa îmi mișc "hoitul" de asa natura incat sa imi duc singur lingura la gura.

Conștient (mereu) ca "munca la creat pe om, dar nici lenea nu îl omoară".
Cu toate astea, am considerat, consider si rămân considerând asa, că "munca" (eu ii spun "muncii", "activitatea laborala") este forma cea mai pacifică, este activitatea cea mai putin păguboasă (dăunătoare) Vieții care ne-a zămislit, prin intermediul căreia iți poti câștiga, (ca om), existenta.

Conștient de aste lucruri, mi-am mișcat "hoitul", am tras de mine cat m-au ținut "baierele", ca sa țin pasul cu "grosul trupei".
Modalitatea de lucru cea mai convenabilă felului meu de a fi, s-a numit (și se mai numește încă) "munca in acord individual", adică . . . cât faci . . . atâta câștigi, iar cât câștigi, atât de consistent, (sau de anemic), trăiești..
M-am simțit întotdeauna responsabil față de al meu "hoit" și mi l-am considerat întotdeauna un "bun" atât de sacru încât am refuzat sa îl hrănesc (mai ales din punct de vedere moral) cu hrană care să provină din alta sursă decât din aceasta curată și sfântă sursă căreia ii spunem asa, colocvial, "muncă" și nu sa ma infrupt din orice fel de munca, ci doar din "munca mea".
Daca as fi fost in locul lui Robinson Crusoe, as fi scos-o la cap tot asa cum fantezia asta literara zice ca a scos-o și el.
Nefiind eu prea avantajat in ce privește "condiția fizica", si aflându-ma situat (cronologic vorbind) cam pe la vremurile când "autovehiculele" începuseră sa își scoată mai abitir capul în Societate, mi-am zis ca dacă-mi împletesc ce găsesc mai bun printr-ale mele (un pic de "bruma de minte" ce aveam pe atunci) cu ce "părți bune" are o "mașinărie", poate iese din astea doua jumătăți, o sculă (un instrument) cu care sa îmi pot câștiga cinstit, "pâinea de zi cu zi" a mea și a familiei pe care o preconizam, pe atunci.
Încercasem mai întâi cu strungăria, strungăria fiind o alta profesie în arealul căreia "munca in acord individual" era la ea acasă, dar în strungărie era nevoie de niște dexterități cu care nu am reușit sa țin pasul.
Asa că, imediat ce am putut sări din barca strungăriei în barca șoferiei (profesioniste) am făcut-o (și am reușit asta în 1981 (anul "Universiadei București", an în care ma pierdeam printre șanțurile săpăturilor si panourile de protecție, prin București, umblând de colo-colo cu niște "hârtii de transfer", in vederea angajării mele ca sofer (profesionist) la o intreprindere de pe lângă Semanatoarea..

De atunci am lucrat mai toată viata luându-mi salariul de pe urma unui coeficient ce reieșea din cumulul ore/tone/kilometri, muncă în care erau pre-stabilite "norme", pe care norme . . . dacă le îndeplineai, dacă se învârtea (cat trebuia) roata, iti luai salariul, iar dacă nu le îndeplineai, poarta . . . era a ta.
Am avut și scurte perioade de "munca in regie", un regim de munca în care nu m-am simțit niciodată bine, pentru ca în asa situație nu mai ești tu "pilotul", nu dispui de o umană si normală autonomie ci ești doar un fel de "cal" care trebuie sa reacționezi când altcineva îți comandă "hai", și pană când iți comandă "stai".
Eu am cautat meseria în care sa ți se dea "desenul tehnic" al "piesei" de executat, iar eu sa realizez acea cantitatea pretinsa de normativele in vigoare și, pa si pusy, maine-i încă o zi.
Nu prea am gasit eu ceea ce am cautat, dar aia e o alta poveste.

Acum vreau sa zic, ca nici un om rămas singur, singur pe planeta, nu are alta varianta ca sa se întrețină, decat (doar) "sfânta munca".
Atâta doar ca ne-având noi atâtea planete, încât sa fie de fiecare câte una, nu putem proba, în piele proprie, cum sta treaba cu "câștigarea (pe bune) existentei"

Gasim in legislatia laborala spaniola (Derecho Laboral), cum se vede mai jos

SISTEMUL JURIDIC AL DOMENIULUI LABORAL

Lucrătorul, "prestator de servicii in regim de subordonare" (mercenariat) a trecut de la a fi (in antichitate) "sclav", de la a fi la nivel de Ev Mediu, "servitor" (cunoscut sub denumirea de șerb, de iobag), la a fi "subiectul juridic cu drepturi și libertăți", din actualitate. Dreptul a evoluat pană la a fi ajuns la a reglementa acele minime condițiile ce sunt mai mult decât necesare unei stabilități sociale.

Apariția primelor legi laborale datează începând din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, cu întârzieri în unele țări, față de altele. În 1919, odată cu Tratatul de la Versailles (care a pus capăt Primului Război Mondial), "Dreptul Laboral" dobândește sprijin internațional concretizat prin crearea Organizației Internaționale a Muncii (OIM).

Există diverse definiții filozofice, economice și fizice ale acelei "activități laborale" căreia noi romanii ii spunem "munca". Independent de asta, pentru Dreptul Laboral, ceea ce cu adevarat contează este ca reglementează activitatea laborala cea in regim de subordonare. Activitatea "medicului independent" sau a artistului, sau altor profesioniști independenți, se afla în afara interesului Dreptului Laboral. Unde încetează regimul de subordonare, încetează aplicarea Dreptului Laboral.

Actualitatea a exclus utilizarea în lexicul juridico-laboral unor termeni anacronici precum „brate de munca“ sau precum „patroni“, termeni care ar marca niște linii ideologice. Pe de altă parte, nu rezulta în întregime adecvată denumirea oricărui "angajator" drept "antreprenor (întreprinzător)".

Se rezerva acesta din urmă expresie (antreprenor) acelora care au creat o intreprindere, si care au (sau nu), nevoie sa tina "personal subordonat in regim de dependenta", așa că ar rezulta echivocata cotarea acestei expresii (antreprenor) ca un element determinant al conceptului "relație laborala".

Va (mai) urma!.

Pedeapsa cu moartea in Statele Unite

Despre execuțiile din Statele Unite ale Americii și evidențierea lor (de către critici ai Statelor Unite) datorita contradicției dintre aplicarea pedepsei cu moartea si statutul de "Stat de Drept" (prin antonomasie, democrația), circula tot soiul de legende urbane, dar vad ca pana la data de azi (1 mai 2017) nici un colaborator roman de-al binecunoscutei enciclopedii digitale, Wikipedia, nu a abordat încă, subiectul.
Pentru ca îmi trebuia o racordare la acest subiect, tocmai legat de condamnarea la moarte a unor persoane participante la evenimentele care au consacrat ziua de 1 Mai ca o zi de însemnătate internațională, am tradus eu, o mica parte (ca un fel de introducere la tema") din conținutul paginii spaniole ale termenului "Pena capital en Estados Unidos"

Pedeapsa cu moartea

Despre "pedeapsa cu moartea" sunt informații destul de fidele realității internaționale și pe secțiunea în română (vezi "Pedeapsa cu moartea", atâta doar ca pe secțiunea în română nu este reprezentata și harta (si în afara de asta este interesant si punctul de vedere venit dintr-o alta "lume lingvistica")

........................

"................. "Pedeapsa cu moartea", "pedeapsa capitală" sau "execuția" consistă în provocarea deliberata a morții unei persoane, condamnată de către Stat ca pedeapsă pentru un delict stabilit în legislație; delictele pentru care se aplică această sancțiune sunt numite generic „delicte capitale“.

(Crima este un "delict", delictul fiind mult mai mult decât denumita "infracțiune").

Despre Ghita. Vesti de la Ministerul de Justitie

Am vazut pe feisbuc, tot felul de titluri ce aveau ca tema "subiectul Ghita" si mi-am zis:
"Ia hai direct la sursa, ca "telefonul fara fir" este un joc bun pentru copii, un joc care serveste de minune micilor scolari sa înțeleagă cate de anapoda poate intelege un "receptor" un simplu cuvânt emis de un "emisor" si dat "din mana in mana" pana la "receptor".

Si uite-asa, după ce văzui la sursa "informația patron" mi-am zis sa o distribui si eu, adaugandu-i niste linkuri, spre a ușura treaba cititorului ce vine, după mine, ca sa nu mai reia si el, o munca deja făcută de mine, si sa câștigam astfel timp, care sa ne aduca (asa ar fi logic) beneficii, tuturora. Pai nu?


Originalul informației de aici ("informația patron", cum ii zic eu, luând in calcul conotația spaniola, si nu cea româneasca a cuvântului "patron"), il gasim sub titulatura "Informație de presa - Ministerul Justitiei"

Inchiziția. Procedurile judiciare

Odată întrunit Tribunalul Sfântului Oficiu, primele proceduri constau într-o ceremonie numita „Jurământul“, in cadrul căreia, după cum sugerează și numele, participanții jurau să denunțe toate persoanele considerate suspecte și să dea instanței ajutorul cerut de aceasta, si unde, de asemenea, la încheierea ceremoniei se dădea citire unui edict al inchizitorilor, numit "Edictul General al Gratiei/Harului", prin care se atrăgea atenția celor care se simt vinovați să se autodenunțe într-un termen limita fixat, pentru excomunicare (pedepsire).
În edict se indicau cu minuțiozitate faptele considerate pasibile de pedeapsa și li se interziceau confesorilor (preoților, clericilor, popilor) sa absolve  pe careva dintre cei care nu s-ar fi conformat acestei porunci.

Omul e ca . . . miezul cepei :)

Omul (ca concept) este ca miezul unei cepe (unde "ceapa" e totuna cu "universul).
In cadrul acestui univers, omul nostru își bate capul, de secole si secole, cu filozofia.
Localizăm asa, popular vorbind, momentul de când își bate capul cu filozofia, la acel moment pe care il știm ca pe "fuga din rai".
Suntem singurele "ființe filozofice" pe care, efectiv, le cunoaștem, le știm, le putem percepe cu unul, sau cu vreunul, dintre cele cinci naturale "simțuri fiziologice", simțuri cu care ne-a dotat, ne-a înzestrat, mama Natură.

Extradarea. Adevaruri si legende

Despre extrădare, pentru noi astia . . . ne-specialiștii, găsim pe surse doar câteva cuvinte, care spun asa:
"Extrădarea este procesul oficial prin care un stat solicită și obține de la alt stat predarea unui cetățean suspectat sau acuzat de crimă. Între state-națiuni, extrădarea este reglementată prin tratate".
(Vezi "isprava" asta în secțiunea "Extrădare - Wikipedia").
Noroc cu alte limbi, de pe unde se poate afla ca, ca regula generala, doar șapte state dintre statele lumii s-au arătat dispuse a extrăda (când este un asa caz) cetățeni proprii: Mexic, Marea Britanie, SUA, Argentina, Republica Dominicana, Uruguay și Columbia.

Isus, cel mai predominant militant pentru "Dreptul persoanelor"

Viata social umana îl releveaza pe Isus ca pe cel mai predominant dintre militanții materiei juridice "Dreptul persoanelor".
Intr-o Românie in care s-a subcutanat (și continua a se subcutana), una din doua, ori "colectivismul extrem" ("comun"-ismul) ori "individualismul extrem" ("capital"-ismul), "calea de mijloc" (media dintre cele doua extreme, "ecuatorul" dintre cei doi "poli") nu este văzută (de către adepții unuia sau altuia dintre cei doi "poli"), cu ochi buni.
De aceea (sau, și de aceea) lipsesc de pe masa consumatorului român de informație, "alimente" care i-ar fi putut hrăni creșterea înspre ale democrației condiție, precum acest "aliment" ce poarta numele de"Dreptul persoanelor".

Comportamentul formal vs comportamentul grobian

Altfel spus . . . "Comportament civilizat" vs "comportament ne-civilizat".
Conduita civilizata vs conduita necivilizata.
Trăire civilizata vs trăire necivilizata
......................
Sa facem mai intai cunoștință cu cateva sinonime spaniole ale termenului spaniol "formal", si corespondente ale acestor sinonime, in limba romana:
Formal (1) = cumplidor (aplicat, punctual, responsabil) sensato (simțit, măsurat, ponderat), serio (serios, demn, imperturbabil), responsable (responsabil, conștient), educado (atent, corect, educat), juicioso (rațional, clar-văzător), prudente (moderat, prudent, rezervat), consecuente (consecvent, coerent, logic)
Antonime: frívolo (superficial), informal (ne-serios), irresponsable (iresponsabil)
Formal (2) = explícito (explicit, sincer, franc), determinado (concret, decis, determinat), preciso (punctual, vital), expreso (clar, explicit).

Patima (sau pizma) pe Isus

Contemporanii politici ai lui Isus i-au purtat acestuia patimă, în sensul redat de sinonimele termenului "patos" (ciudă, discordie, dușmănie, gelozie, invidie, înfocare, învrăjbire, necaz, ostilitate, patimă, pică, pizmă, pornire, ranchiună, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie). 
Apoi, după ce Isus a fost colectivamente ucis,  au venit ipocriții, și i-au luat vorbele pentru care pana atunci îl invidiau, și au început sa se împodobească cu ele.
..........................
Traducere si adaptare din pagina "Pasion de Cristo"
Patosul (patimile) fata de Cristos sau de Isus este denumirea convenționala utilizata pentru a îngloba episoade evanghelice care relatează evenimentele protagonizate Isus între momentele ultimei sale cine și momentele crucificării și morții sale (ciclul narativ se poate opri aici -înțelegându-se prin asta aproximativ o noapte plus ziua ce a urmat -  sau poate continua cu a treia zi, cea a înmormântării și re-învierii lui - calcul cronologic care fost, istoricamente vorbind, obiect de neîncheiată dezbatere).

Este, de asemenea,  cea mai folosită temă în arta creștină.

Moartea neagră. Ciuma. Sau "pesta septicemică"

"Moartea neagra", "Pesta neagra" sau "Ciuma", a fost cea mai devastatoare pandemie din istoria umanității, pandemie care a afectat Europa in secolul XIV atingând cotele culminante 1346 si 1461 ucigând peste 30% (intre 50 si 80 de milioane) dintre europeni.
A izbucnit in jurul lui 1320 prin desertul Gobi, prin Mongolia, prin 1330 a devastat Birmania iar prin 1331 - 1334 s-a extins în China,
Dupa cronici de prin 1353, de la 1331 si pana la 1353 peste 30% din populația de atunci a Chinei a fost ucisa de aceasta pandemie cunoscuta la noi, la romani, mai ales cu denumirea de "ciuma".

Diverse traduceri. Azi, "Duminica Floriilor".

Traducere a conținutului explicativ din pagina "Domingo de Ramos".
...............
"Duminica Floriilor este o celebrare religioasă în care cele mai multe culte ale creștinismului comemorează intrarea lui Isus în Ierusalim.
Această comemorată dată, dă început "Săptămânii Paștelui".

Jurnal personal (sau "jurnal intim")

Cunoscut in românește mai ales sub denumirea de "Jurnal intim".

Doar ca in românește termenul "intim" are o conotație mai degrabă sexuala decât altfel.

In spaniola i se spune "Diario personal". Exista o secțiune in limba romana dedicata termenului "Jurnal intim" al cărei conținut explicativ cititorul roman il poate parcurge singur. Eu am sa încerc (daca, si cat, imi va permite timpul) traducerea conținutului explicativ din secțiunea spaniola denumita "Diario personal".

Asta si pentru ca astfel, vor fi persoane care vor înțelege mai îndeaproape adevărata valoare a unui jurnal, precum cel ținut, si apoi expus, de Elena Udrea. 

Spun asta, pentru ca eu însumi am găsit (și găsesc) in jurnalul personal, unul dintre cei mai buni confidenți, unul dintre cei mai buni prieteni.

Dulce ținut al poamelor (211-213)

Un mic omagiu din partea din partea mea scriitorului Evgheni Evtusenko, un scriitor născut si trait pe coordonate geografice atat de îndepărtate de cele pe care m-am născut si am trăit eu, si totusi atât de apropiate ca traire.
Am mai citat, si voi mai cita din el, si voi menționa paginile din care provin rândurile, astfel încât vreun eventual doritor care si-ar dori lectura acest volum al lui, apărut în românește sub denumirea "Dulce tinut al poamelor" sa le poată localiza. 

pagina 211

"Într-una din zile Nahabkin îl luă cu el în oraș, sa ridice banii pentru plata muncitorilor. La volanul camionului se afla un tânăr taciturn, cu dantura complet metalică și cu bratele tatuate.

- Sa te ferești de ăsta. A stat cândva la pușcărie, ii șopti Nahabkin lui Serioja, înainte de a porni la drum. Oricum, avem de transportat o sumă importantă.

Dreptul comparat. Analogia. Analogia juridica

Nefiind eu, nici pe departe, de formație profesionala "jurist", nu am dat atenție faptului ca exista (sau nu) o disciplina juridica dedicata acestui scop: compararea.
Si cu toate astea, sunt peste sase ani, de când, ajungând la capacitatea de a dispune eu însumi de administrarea unei pagini web proprii, și cunoscând binișor doua limbi, si gustând pâinea traiului in doua diferite lumi, și ambele lumi dându-mi, juridic vorbind, puternic la "gioale" m-am pornit sa fac (la modul informal, pe principiul "auto-pedagogiei") "drept comparat" fără sa conștientizez ca ceea ce fac, este "drept comparat".
Mai zilele trecute, dând un pic mai multa atenție unei secțiuni peste care nu îmi preumblam ochii pentru prima oara, dar nu ma pătrunsese suficient "spilul" secțiunii cu pricina am înțeles ca ma aflu iarăși în fata faptului împlinit, ca am inventat roata după ce ea avea deja vechime de când alții o utilizau.

Democrația simulată vs o Românie democratică

Azi, 13 martie 2017, România întreagă așteaptă o sentință judecătorească pe ceea ce eu denumesc "cazul Udrea".
Părerile pe acesta tema sunt de mult radicalizate, și in timp ce unii ar condamna-o pe Udrea fără a lua în calcul existenta vreunei probe, jumătatea cealaltă militează pentru condamnarea oricărui vinovat dar, numai după ce s-a făcut dovada clara si concreta a vinovăției acelei persoane.
Mai înainte ca judecătorii sa pronunțe importanta asta sentință, în aceasta speță în care "economia problemei" pune față în față (ca într-o decisiva lupta gen "Preda Buzescu si tătarul") pe șefa DNA în exercițiu, Kovesi (ca "avocat din oficiu", apărând interesele Statului"), si pe Udrea (ca "avocat pro-bono", apărând conceptul societate democratica"), deci mai inainte de asta, dau si eu publicitatii cele de mai jos, urmând ca in cel mai scurt timp posibil sa alipesc acestui demers, un video (sau, mai propriu spus, o "prezentare de imagini" cu suficiente mostre din care se poate vedea, ca in ce ma priveste, preocuparea pentru acel capitol din "Drept", care se numeste "Dreptul persoanelor" nu este o "boala" recent apărută, ci este o "boala veche", o "boala" de pe vremea cand pentru Romania conceptul "Dreptul persoanelor" reprezenta cam acelasi lucru pe care il reprezinta si astazi, adica un fel de "planeta ne-descoperita încă".

"Stat de Iure" in locul formulei "Stat de Drept".

nventez acest termen (adăugând eu "brevetul" in partea de jos a acestei pagini, img 1) ca alternativa la expresia care se folosește ca regula generala; "stat de drept" vezi img 2).

Am tot folosit eu formul "Stat de Drept" (pentru ca in expresia asta prin termenul "Drept" nu se defineste un "substantiv comun", ci este vorba de un substantiv propriu, asa cum scriem ca e soare, sau ca e Soare.

Dupa cum se vede un pic mai jos, Academia Limbii Spaniole si Fundatia de Spaniola Urgenta s-au pus de acord ca in toate situatiile cuvantul "drept" sa se scrie cu litere mici, explicandu-se si care sunt exceptarile de la regula.

Despre gândirea microbistică si prostituțională

DESPRE GÂNDIREA MICROBISTICĂ (cea larg aplicată și în plan politic)
.
Depinde (principalmente) ce înțelegem fiecare dintre noi, prin conceptul "politică" pentru ca acest termen are o polisemantica al naibii de bogată, care se întinde de la stadiul de "artă conviețuirii" până la stadiul de "simplă bârfă".
Una e sa fii, ca (persoană), involucrat (implicat) de forma directă într-o anume acțiune (precum un pilot aflat la manșa unui avion de 300 de pasageri) alta este sa fii involucrat în acea acțiune de formă "indirecta imediată" (așa cum este "copilotul"), alta este sa fii involucrat în acea acțiune intr-o forma terțiara (ca pasager), alta ca "ruda apropiata", aflata "la sol" si urmărind (cel putin cu gândul) evoluția dintre decolare si aterizare a zborului , alta ca "spectator avizat" (focalizat adică pe monitorizarea respectivului zbor (ca un "controlor de zbor"), alta să împărți pur si simplu contemporaneitatea cu "valurile mediatice" provocate de o eventuala prăbușire a respectivului avion și (ca un român despre un avion din Taiwan prăbușit în Marea Chinei), sa iți dai cu presupusul.

Drepturile persoanei? Ale carei persoane?

Pentru ca m-am îmbarcat politic, pe goeleta condusa de Roman (din 89 pana în 2000), colegii de conversații, găseau (normal) motivele lor sa îmi reproșeze, unii ca de ce nu m-am imbarcat pe nava cu ei, la FDSN, alții ca de ce nu m-am îmbarcat pe nava cu ei, la CDR.
Pentru ca din 2000, pana in 2014, am rămas pe aceeași nava, de asta data cu Băsescu la timona, iar cu Roman parasind-o, rămânând o vreme la chei, si optând mai apoi sa navigheze cu alte "linii", am avut aceeași poveste, aceleasi probleme din partea îmbarcaților pe marile "Titanice" ale respectivelor vremuri.

Abuzul. Abuzul in serviciu.

"Abuzul în serviciu" este un concept al naibii de dezbătut în actualitatea romanească.

Dincolo de ceea ce anti-udristii încearcă sa se lase sa se vadă, în societatea romanească se duce (din momentul în care președintele atunci în exercițiu, Traian Băsescu se apropia de ultimele sute de metri ai maratonului sau politic) o bătălie "pe viată și pe moarte" în a se bara Elenei Udrea accesul spre prezenta ei în lumea politica romanească.

Pe de o parte, nu toți "basiștii" sunt și "udristi", dar, pe de alta parte, toți udristii (sau, ma rog, o imensa majoritate) sunt (în același timp), și basiști.

Viața e o școală

Viața e o școală.

O scoală în care, diferit de cea "clasică" (de cea în care ne înmatriculăm când suntem "copil de vârsta școlară"), ne naștem înscriși și ieșim . . . "când dam colțul".

Aceasta școală, Viața, este asa de extensibila încât are mereu exact atâtea locuri câți elevi exista la vreun moment dat (niciunul mai mult, dar nici mai puțin"). Metafora asta cu "școala" se poate folosi (și se folosește) în infinite ocazii, dar eu vreau acum sa folosesc aceasta metafora pentru o ilustrare în raport cu politica în Romania.

Istoria Democratiei

 Istoria

(traducere si adaptare dupa capitolul Historia din pagina termenului spaniol "Democracia" 

(capitol care la randul lui vine din pagina Historia de la democracia)
Democrația apare prezenta în multe dintre anticele civilizații care își organizaseră ale lor instituții pe baza de sisteme comunitare si egalitariste tribale (democrație tribala)


Printre cele mai cunoscute cazuri se găsesc relativ scurte experiențe ale unor "orașe stat" de prin Grecia antică, în special Atena, în jurul anilor 500 î.Hr.. 

Dimensiunea mică și numărul mic al populației ale "polis"-urilor (sau orașelor grecești) explică posibilitatea care a condus la apariția unor "adunări populare", la care aveau permisiunea sa facă parte doar cetățeni liberi, de gen masculin, excluzându-se astfel 75% dintr o populatie formata din sclavi, femei si emigranți (cetățeni străini "polis"-ului respectiv)..

Votul democratic

N-o sa spun multe vorbe despre "Votul democratic" (pentru ca nu e vreme, lucrez la traducerea lui), ci doar las aici linkul pentru cine vrea sa acceadă pagina in cauza.
Pagina va fi găsită in diferite faze, după cat am sa pot "croșeta" eu la ea.
E al naibii de ciudat ca, la nivel de an 2017, sa se bată o Românie întreagă pe "democrație-ne-democrație" dar sa existe asa putina informație despre Democrație, pentru ca omul sa poată alege in cunoștință de cauza.
Dar, ce sa te miri, când e știută treaba ca "libera alegere", nu e un lucru care convine întregii Societăți, ci mai ales celor preocupați sa nu le fie încălcate drepturile.
Pentru mai multe, accesează "Votul democratic".
Mulțumesc (anticipat) celui ce citește, si da mai departe.

Ce reprezinta (pentru mine) principiile?

Principiul este un fel de . . . ceea ce reprezinta (cel putin la nivelul anilor 1960-1970) pentru un astronaut, Cap Canaveral-ul.
Adica un punct de reper constant, la care sa te raportezi, de oriunde te-ai afla.
Mintea ta (ca om) este un labirint, este o ecuatie enorma, care trebuie sa aiba un inceput, un inceput de la care sa pornesti, ori de cate ori iti faci (sau iti refaci) calculele.


"Principiul este o afirmație sau regulă care formează baza pentru alte considerații, afirmații sau activități" gasim definit in sectiunea in romaneste a acestui subiect, in Wikipedia.