Patima (sau pizma) pe Isus

Contemporanii politici ai lui Isus i-au purtat acestuia patimă, în sensul redat de sinonimele termenului "patos" (ciudă, discordie, dușmănie, gelozie, invidie, înfocare, învrăjbire, necaz, ostilitate, patimă, pică, pizmă, pornire, ranchiună, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie). 
Apoi, după ce Isus a fost colectivamente ucis,  au venit ipocriții, și i-au luat vorbele pentru care pana atunci îl invidiau, și au început sa se împodobească cu ele.
..........................
Traducere si adaptare din pagina "Pasion de Cristo"
Patosul (patimile) fata de Cristos sau de Isus este denumirea convenționala utilizata pentru a îngloba episoade evanghelice care relatează evenimentele protagonizate Isus între momentele ultimei sale cine și momentele crucificării și morții sale (ciclul narativ se poate opri aici -înțelegându-se prin asta aproximativ o noapte plus ziua ce a urmat -  sau poate continua cu a treia zi, cea a înmormântării și re-învierii lui - calcul cronologic care fost, istoricamente vorbind, obiect de neîncheiată dezbatere).

Este, de asemenea,  cea mai folosită temă în arta creștină.



Termenul spaniol „pasion“ provine din latinescul "passio, -ōnis", acesta fiind o "copie ca la indigo" a termenului grecesc πάθος ("patos").
Acest termen (pasion)face  referintă la suferințele create de contemporanii lui, lui Isus, intre care suferinte se includ cele pricinuite de trădarea politica ale unuia dintre adeptii de pana atunci ai săi (Iuda Iscarioteanul), de dezicerea politica a unui altuia (Petru), de dizertația oratorica din livada Getsemani (tragică acceptatie a propriei sale sorți, timp in care , adeptii de pana atunci ai sai si-au pus fermoare la guri, dopuri la urechi si ochelari de cal, lăsându-l - politicamente vorbind - singur), apoi, arestarea sa (după ce a fost divulgat politiei, de catre Iuda, prin smecheria cu sarutul și, apoi, renunțarea sa la ideea că discipolii săi vor mai milita in favoarea apararii sale), pasarea /plimbarea lui judiciară între Anas, Caiafa, Pilat și Irod (procesarea judecătii lui Isus, interogatoriile-i luate și enigmaticele-i răspunsuri date), în transcursul cărora zbirii săi ii produc mai multe episoade de batjocură și de tortură(legarea lui Isus de un stalp - de o coloana -, încoronarea sa cu spini, numite „improperios“, adică "insulte", "înjurături") darea lui, spre lapidare, pe mana gloatei (episodul cu "Ecce homo"), supus extra-judiciarei "judecăti a străzii" (alternativa cu "Isus sau Baraba"), condamnarea sa la moarte însoțită de „spălarea mâinilor“ (sau "e de-al vostru, spălați-va cu el pe cap") din partea reprezentantului instituției Statului, Pilat, apoi "Via Crucis" (este obligat sa traverseze Ierusalimul transportand o impovaratoare cruce, - pe drumul numit in actualitate "Via Dolorosa" - pana la muntele Calvario -Gólgota-,  pe parcursul căruia are mai multe căderi -ajutat fiind sa se ridice, in mai multe rânduri, de "Simon din Cirene" și întâlniri ale lui, pe cale, cu Veronica (care ii sterge un pic fata), cu mama sa, cu alte cunostinte - femei din Ierusalim), cu expolierea (despuierea) lui și cu crucificarea lui între doi tâlhari (Dimas și Gestas).

Principala sursă de informație din care vin aceste episoade sunt Evangheliile canonice (Evanghelia după Matei Evanghelia după Marcu Evanghelia după Luca și Evanghelia lui Ioan).

Pasiunea (patosul) este un punct central al creștinismului, prin hermeneutica sa interpretare ca presupusa împlinire (vrând/ne-vrând) de catre Isus a unor profeții de-ale Vechiului Testament, profeții legate de Mesias și de stabilirea (astfel) a unei a doua alianțe între "Dumnezeu Tatăl" și "oameni", prin intermediul jertfirii de către ei, a lui Isus, pe post de "Dumnezeu Fiul" (ca a doua persoană din "Sfânta Treime"), si care jertfire ar răscumpăra (presupuneau maltratatorii acelor vremi) păcatele "păcătoșilor de oameni".

Liturgia y devociones (sau "obligațiuni reglementate + "munca voluntara" / adeziuni / acceptatiuni).

Va urma!

Iconografía evanghélica privitoare la parfum.

Cuvântul „Cristos“ înseamnă „cel uns“, ungerea fiind un element important în mai multe ritualuri creștine cat și simbol al diferitelor topicuri creștine (cristiane).

Pentru Sf. Cirilo de Jerusalén acest ritual identifică creștinul cu Cristos, insistând intr-ale sale implicații senzoriale („creștinul / cristianul  este totuna cu "parfumul lui Cristos“).

Iconografia de pe diferite vase si/sau recipiente conținand parfumuri sau unguente (și metaforica sa interpretare drept:  sufletul - gratia divina, harul său divin) provine de la Patos  (darurile magilor din Orient,  in care s-a păstrat pre-putul după circumcizia lui Isus, parfum utilizat de acea femeie care si-a folosit propriul păr pentru a parfuma picioarele lui Isus, în casa lui "Simon fariseul" sau, in Betania - Maria de Betania- care si-a uns capul dupa ce a spart vasul ce continea parfumul - personalitate acestor femei în mod tradițional se asociaza pana la confuzie, identificandu-se cu Maria Magdalena, sau parfumurile ce le purtau cele Trei Marii la mormantul pe care l-au găsit gol, după re-înviere).

Va urma!