Lupul lui Decebal

Legendele spun ca Decebal, la primirea unor soli, a pregatit si "pus in scena" o piesa deosebit de semnificativa pe care, o gaseste cine are cont google, activand linkul "Lupul lui Decebal".
Iar pentru cine nu poate accede, pun aici "partea principala" a scenei pregatite si prezentate de Decebal:

Uniunea Europeana sau Statele Unite ale Europei

Fiind eu un adept al faptului ca o echipa este cu atat mai puternica, cu cat este o echipa mai mare,
si fiind constient ca "echipa maxima" este echipa conformata din toate persoanele majore de pe glob, la orice "moment al vorbirii", sunt adept al acestui pas important, pas numit "Uniunea Europeana"
Eu le-as fi denumit, mai degraba; "Statele Unite ale Europei", pentru ca de fapt, asta sunt.

Alte date, gaseste cine vrea, prin paginile ale UE.
Eu aici, vreau doar sa spun (acum cand sunt si atatea discutii pe seama invaziei migratoare pe care
Statele Unite ale Europei, le traiesc) ca aceasta "tara" asemanatoare "Statelor Unite ale Americii", ca orice tara din lume, nu poate fi un fel de "gara parasita" prin care sa-si poarte (ne-autorizat), pasii orice cetatean al lumii.
Tarile sunt niste "grupari conventionale" si are fiecare (inclusiv aceasta "tara" numita UE) stabilite, regulile ei.

"Libertatea de circulatie" in cadrul Uniunii Europene" este un atribut ce apartine cetatenilor care au (deja) la momentul vorbirii, statut (conditie) de "cetatean UE".
Asa cum stie fiecare om al planetei ca acordarea vizei Statelor Unite ale Americii, are niste criterii de selectionare a persoanelor, tot la fel stie, fiecare om al planetei, ca pentru a accede intr-o tara sau alta (inclusiv in UE) e nevoie, in prealabil, de indeplinirea criteriilor pe care acea "persoana juridica colectiva" numita "tara", le pretinde.

Rastalmacita limba romana

Toate limbile pamantului au fost, sunt si vor fi in continua metamorfoza.
Sunt pe lumea asta "metamorfoze normale (sau naturale)", dupa cum si "metamorfoze provocate (sau artificiale).
Metamorfozele astea pot fi la randul lor, "benefice" dupa cum pot fi si "paguboase".
Eu gasesc ca data de 23 August 1944 a fost linia de start de la care, un grup de sub-oameni au
conchistat Romania si au supus-o unei inimaginabile perversiuni.
Calea cea mai de efect pentru subjugarea unui popor este sa ii iei in stapanire limba, iar aceasta grupare . . . chiar asta au facut.
Usor-usor, trecand prin "chinurile facerii", Romania a fost convertita, in plina profunzime de ocean, intr-un acvariu cu pereti ca si invizibili, dar in-penetrabili ca orice perete de sticla.
Usor-usor, "zeama" in  care pluteau "pestii" astia mioritici, conchistatorii au pregatit-o pe gustul, si pe mintea lor.
Usor usor, generatii au urmat altor generatii, si generatiile a doua, a treia, a patra, au perceput (fiecare la timpul sau) "zeama", ca de la mama ei. fiecare generatie adaptandu-se, pliindu-se, pe situatia in care . . . s-a scaldat.
"Rastalmacita limba romana" este de fapt o "pagina" in cadrul careia va invit mai intai in sectiunea numita "Rara silabis", spre a face tu (cititorule), cunostinta, cu mai multe "date".

Dumnezeu nu exista ci, este!

Am scris eu insumi, in trecute ocazii, postari pe care le-am intitulat "Dumnezeu nu exista ci, este"
.
Ceea ce m-a motivat acum sa re-iau firul asta, este aparitia pe "peretele" meu in facebook a unui
scurt video postat de o persoana apropiata (virtual) mie, ca una din "persoanele baza" ale listei
mele de prieteni.
Incepusem sa raspund acolo, la locul faptei, dar facebook-ul este (dupa cum stim) foarte volatil, semanand cu "vorba", si cand cauti sa mai aduci vreo adaugire sau vreo completare, sau pur si
simplu sa regasesti subiectul, ia postarea de unde nu-i.

Video-ul cu pricina, nefiind de domeniul youtube nu imi permite formatul sa il aduc aici, dar am
sa pun aici titlul (Dumnezeu exista) si cine apasa pe el, deschide video-ul cu pricina, video in
care se sugereaza ca copilul Einstein ii da lectii batranului sau profesor.
La aceasta afirmatie (si argumentare verbala) ca . . . "Dumnezeu exista", vin si eu (de aci in jos)
cu argumentarile mele ca . . . "Dumnezeu este".
Iaca asa:

Doar un "amanunt" (chestiune de nuanta :) ); nu e bine spus "exista" ci . . . "este". 　 
Adica una e sa spui "exista frig", "exista intuneric", exista "Polul Nord", exista "Carul mare" sau  exista "Calea lactee" si alta-i povestea cand spui "este frig", "este intuneric". 
Una este sa raspunzi cuiva (celuilalt sot, sa zicem) care te intreaba (prin telefon): - Este paine? cu "exista paine" si alta cu "este paine".

La ceea ce "este", participi in primera persona, iar ceea ce "exista", este ceva indepartat (precum "polul nord", precum "carul mare", precum "calea lactee", etc).

Cel mai simplu ne-ar fi daca, prin analogie cu aritmetica, am intelege conceptul "Dumnezeu" ca pe 
o infinita ecuatie, cu infinite paranteze, in care fiecare dintre noi (in-divizii), suntem cate o cifra, inclusa in aceasta ecuatie (si nu externa ei). 

Antecesori ai nostri, avand la indemana un vocabular mult mai sarac atunci (decat cel de care dispunem astazi?, au dat tot soiul de exemple figurative, dar oamenii (mai intai, ai acelor vremi) nu prea aveau capacitatea de a distinge intre utilizarea "la propriu" si "la figurat" a cuvintelor, a expresiilor, si au luat drept "la figurat" ceea ce era "la propriu", "la propriu" ce era "la figurat", alternand in toate chipurile posibile (ca la a"alba-neagra") deosebirea "adevaratului" de "fals", deosebirea "graului" de "neghina", mergand mai degraba pe dibuite decat pe aprofundarea si studiul menit sa-l puna in situatia de "a cunoaste".

Astfel, exemplul cu "Iona in pantecele balenei" era tot unul din exemplele figurative menite sa faca omul sa priceapa ca el se afla in continuu "inclus in ecuatie" si nu extern ei.
Daca am considera pe Dumnezeu o cutie imensa, am intelege (poate) mai usor, ca nimic nu se afla in exteriorul acestei (imaginare) cutii, ci ca totul se afla inauntru.

Cum am mai spus si in alte postari, fiecare dintre noi ne aflam in Dumnezeu precum fatul in "lichidul amniotic" si tot pipaim cu mainile, cu picioarele, cu toate simturile noastre, intrebandu-ne . . . unde ne e mama.

Sper ca am explicat suficient de bine. Cine nu intelege, intreaba si, incerc sa o fac si mai bine.
¡Hasta otra!