Am mai citat, si voi mai cita din el, si voi menționa paginile din care provin rândurile, astfel încât vreun eventual doritor care si-ar dori lectura acest volum al lui, apărut în românește sub denumirea "Dulce tinut al poamelor" sa le poată localiza.
pagina 211
"Într-una din zile Nahabkin îl luă cu el în oraș, sa ridice banii pentru plata muncitorilor. La volanul camionului se afla un tânăr taciturn, cu dantura complet metalică și cu bratele tatuate.
- Sa te ferești de ăsta. A stat cândva la pușcărie, ii șopti Nahabkin lui Serioja, înainte de a porni la drum. Oricum, avem de transportat o sumă importantă.
pagina 212
Ce-i drept, eu am aici ceva la nevoie, se bătu el peste buzunar. Tu, totuși, sa fii cu ochii pe dumnealui.
Ajunși la bancă, Nahabkin stătu îndelung să numere banii primiți, apoi umplu vârf cu ei o servietă roasă, de piele. In cabina camionului se așezară toți trei. Aveau de călătorit vreo doua sute de kilometri, prin locuri pustii, fără drumuri. Primprejur sclipeau doar, din când în când, lacuri sărate, lipsite de viată, iar pe stâlpii de telegraf stăteau vulturi de stepa întorcându-și maiestuos spre camionul abătut pe acolo, capetele mult prea micuțe în comparație cu aripile.
- Ca sa vezi ce treabă interesantă, i se adresă la un moment dat Nahabkin șoferului.Tu știi, de bună seamă ca am în servietă o sumă importantă si ai vrea, desigur, ca ea sa fie a ta. Mai știi însă ca am si-un pistol la mine și că de mai și omorî, tot n-ai încotro sa fugi de aici. Ca doar ai avut deja prilejul sa stai odată la "sanatoriu". Altminteri m-ai omorî. M-ai omorî, nu-i asa?
Șoferul frână brusc. Serioja se lovi cu capul de parbriz, iar o clipa mai târziu văzu ca pistolul se afla in mana șoferului, proptit drept în burta lui Nahabkin.
- Da-te jos, lepra! zise apoi șoferul. Ca din gura în loc de vorbe iti ies numai broaște râioase. A început în cabină să pută a smârc . . . Da' banii sa-i lași aici . . .
Smulse servieta din bratele tremurânde ale lui Nahabkin, il îmbrânci pe acesta din cabina și apăsă pe accelerator.
- Știi ce zice el acuma? Ca am să fug cu banii. Crede ca toți oamenii sunt ca el. De le-ai da ăstora mână liberă, ar năclăi tot în jur. Am umbla cu toții până la genunchi în rahat . . .
Serioja privi în spate. Nahabkin alerga pe întinderea pustie a stepei strigând ceva nedeslușit și dând prostește din mâini.
- Lasă-l ca nu crapă, făcu printre dinți șoferul. Alde ăștia au in ei câte șapte vieți . . .
- Da de ce o fi crezând ca toată lumea e făcută numai din hoți? întrebă Serioja. Oare fura și el?
- Nu, e prea laș ca sa fure cu adevarat, rase șoferul. Asta fura în gând. Si-apoi, in fiecare zi, înainte sa il ia
213
somnul, geme de necaz ca n-a furat asa cum a gândit. De aceea ii crede hoți si pe alții.
- Totuși mai sunt și hoți adevărați . . ., observa cu prudenta Serioja.
Au fost, sa s-au isprăvit, zise cam fără chef șoferul. Hoții adevărați sunt astăzi ca dinozaurii; n-a mai rămas niciunul in viata. I-au făcut sa piară aia mai mărunței: găinarii. Pentru ăștia nu-i musai sa fure bani. Dar sa furi ceea ce are omul mai bun in suflet e mai rău ca o crimă.
Când, până la așezarea miniera, nu mai rămăseseră decât vreo șaptezeci de kilometri, camionul se opri.
- S-a terminat apa, făcu posomorât șoferul, abia izbutind sa evite, sărind înapoi, șuvoiul de apa țâșnit de sub dopul radiatorului. Ramase pe gânduri, apoi zise: Uite ce-i. Tu rămâi aici sa păzești mașina, iar eu ma duc sa cer ajutor. Banii ii iau cu mine, ca aici nu știi cu cine te poți trezi. Prin stepa umbla destui ticăloși. Sa ma aștepți, auzi?
Scoase toți banii din servietă , și-i vârâ în sân și porni înainte, acoperindu-și creștetul cu o batista murdară, ca sa nu-l încingă soarele. După ce făcu vreo câțiva pași, se opri si întoarse capul:
- De bani sa nu ai teama. Eu acu' nu mai fur nici în gând.
Serioja ramase singur, fără hrană si fără apă, în mijlocul stepei. De doua ori răsări si asfinți soarele. Serioja umbla pe lângă camionul încins, sorbind când și când sucul acrișor al tuberculilor de alior dibuiți prin preajma. Apoi începu sa aiureze. Părea ca vede în zare mii de Nahabkini, chicotind de zor, pe care mii de femei tăcute si supuse ii spălau pe picioare. Totuși Serioja izbutea sa rămână convins ca șoferul camionului are sa revină. Si iată ca în a treia noapte, când, lipsit de puteri, nu mai putea decât sa zacă în cabină, două raze orbitoare il izbiră în ochi, apoi în preajma mașinii se iviră mai multe siluete negre. Portiera se dădu la o parte și două brațe tatuate il cuprinseră în graba:
- Trăiește! Trăiește!"
No hay comentarios:
Publicar un comentario