Inchiziția. Procedurile judiciare

Odată întrunit Tribunalul Sfântului Oficiu, primele proceduri constau într-o ceremonie numita „Jurământul“, in cadrul căreia, după cum sugerează și numele, participanții jurau să denunțe toate persoanele considerate suspecte și să dea instanței ajutorul cerut de aceasta, si unde, de asemenea, la încheierea ceremoniei se dădea citire unui edict al inchizitorilor, numit "Edictul General al Gratiei/Harului", prin care se atrăgea atenția celor care se simt vinovați să se autodenunțe într-un termen limita fixat, pentru excomunicare (pedepsire).
În edict se indicau cu minuțiozitate faptele considerate pasibile de pedeapsa și li se interziceau confesorilor (preoților, clericilor, popilor) sa absolve  pe careva dintre cei care nu s-ar fi conformat acestei porunci.



Toate denunțurile, inclusiv cele anonime, erau considerate valide.

Odată primit denunțul, imediat se deschidea o anchetă secretă pentru dezvăluirea vreunui indiciu, care, oricât de neînsemnat ar fi fost, conducea la confiscarea persoanei și a patrimoniului lor.
Denunțatului i se lua rapid o declarație care includea întotdeauna întrebări despre familia  și despre originea sa, asupra cunoștințelor lui asupra principiilor și practicile religiei catolice, și era întrebat dacă bănuia motivul pentru care a fost încarcerat.

De obicei, pârâtul își manifesta completa lipsă de cunoștință în această privință (temător de a se implica în vreun fapt care nu figura în denunț), situație care ii agrava cazul.
În cazul în care, după ce i se repetau de trei ori întrebările, acuzatul persista in același răspuns, era declarat „negativ“, și cu asta i se deschidea procesul propriu zis.
De-a lungul continuării procesului - care, uneori dura ani - inculpatul rămânea in-comunicat (fiind ținut în izolare într-o asa numită "închisoare secretă") și nici măcar nu putea vorbi cu el vreunul dintre inchizitori, dacă nu era de fata cineva care putea servi de martor.

Acuzatul nu era niciodată informat cu privire la numele celor declarau în proces, nu avea deschisa posibilitatea la confruntări și recursul de a fi clasat pe vreun martor ca ai fi un inamic al acuzatului  putea avea eficienta numai în cazul în care acuzatul ghicea cine a depus mărturie împotriva lui, sau prin inepțiile asupra acuzatului din declarațiile martorilor.

Tuturor martorilor li se pretindea jurământul de păstrare a secretului
(Text tradus din "Inquisicion - Procedimiento judicial"