Democrația simulată vs o Românie democratică

Azi, 13 martie 2017, România întreagă așteaptă o sentință judecătorească pe ceea ce eu denumesc "cazul Udrea".
Părerile pe acesta tema sunt de mult radicalizate, și in timp ce unii ar condamna-o pe Udrea fără a lua în calcul existenta vreunei probe, jumătatea cealaltă militează pentru condamnarea oricărui vinovat dar, numai după ce s-a făcut dovada clara si concreta a vinovăției acelei persoane.
Mai înainte ca judecătorii sa pronunțe importanta asta sentință, în aceasta speță în care "economia problemei" pune față în față (ca într-o decisiva lupta gen "Preda Buzescu si tătarul") pe șefa DNA în exercițiu, Kovesi (ca "avocat din oficiu", apărând interesele Statului"), si pe Udrea (ca "avocat pro-bono", apărând conceptul societate democratica"), deci mai inainte de asta, dau si eu publicitatii cele de mai jos, urmând ca in cel mai scurt timp posibil sa alipesc acestui demers, un video (sau, mai propriu spus, o "prezentare de imagini" cu suficiente mostre din care se poate vedea, ca in ce ma priveste, preocuparea pentru acel capitol din "Drept", care se numeste "Dreptul persoanelor" nu este o "boala" recent apărută, ci este o "boala veche", o "boala" de pe vremea cand pentru Romania conceptul "Dreptul persoanelor" reprezenta cam acelasi lucru pe care il reprezinta si astazi, adica un fel de "planeta ne-descoperita încă".
Sper ca astazi, la judecata Elenei Udrea, rațiunea sa învingă, si Democrația sa câștige astfel, un set (ca in tenis) deosebit de important, in "meciul" ei cu adversarul ei la zi, Anarhia.
Economia lucrurilor ne-au adus in fata faptului implinit, cand "finala cupei" este disputata de doua reprezentante feminine, una (Udrea) reprezentand echipa "Democratia", iar cealalta (Kovesi), reprezentand echipa "Oclocratia"

In 12 februarie acest an (2017), s-au împlinit cinci ani de când mi s-a întâmplat un lucru deosebit de grav; ceva, ca și când, la 52 de ani, niște nevăzute forte ți-ar amputa pur si simplu mâinile si picioarele, si te-ar arunca la gunoi, convertindu-te, dintr-o "persoana apta" intr-o "persoana in-apta", din "stâlp al casei", din "stâlp familiei tale", in "asistat social".
Fortele convergente la înfăptuirea pocinogului asta, nu vin din partea doar s vreunei singure tari (dintre cele 28 ce dau conformare UE) ci, circumstanțele care au concurat la asta stau sub cupola legislativa a unei "legislații unitare UE".
 Atata doar ca, in toată povestea asta, predominante au fost contribuțiile României si Spaniei.
Poate altii ar fi clacat in fata acestei adevarate  condamnări la "moarte civila", dar eu, in domeniul meu profesional, pe etajul meu social (la fel cum a transparut ca a facut si Elena Udrea in raza de actiune pe care, ca orice persoana, o propagam in Societate), n-am stat cu mainile in san, ci la fel ca in "Hansel si Gretel" am lasat niste urme, niste urme cu ajutorul carora, profesionisti ai materiei, pot face ceea ce in criminalistica se numeste (cel putin in spaniola) "Reconstitucion de escenas" (Reconstituirea scenei)
"Ridicarea /culegerea de probe",  transformarea lor din "probe abstracte" in "probe concrete" au necesitat o munca infernala.
Mai intai, vreo patru ani (2008-2012) de ceva, ca de genul sustinerii aproape in fiecare zi a 15 reprize de box la categoria supergrea, reprize in timpul carorara, deodata cu pararea loviturilor ce-ti erau adresata, sa si notezi, sa faci copii (la indigo), sa aduni (ca informatie) tot ceea ce crezi ca in vreun viitor ti-ar putea folosi,ca sa fotografiezi sau sa filmezi cand mijloacele tehnice detinute, ti-au permis asta, si toate astea, facute in asa fel incat sa nu observe ce faci, nici "adversarul direct" (caratorul de pumni destinati tie, in plina figura), nici "arbitrul partidei", nici a spectatorilor care te urmaresc prin binocluri, nici al celor "gura-casca" ci doar, al catorva dintre colegi, colegi care nu credeau ca ar putea folosi la ceva astfel de demers (am rugat pe destui din ei, sa pastreze copii dupa registre de-ale lor de lucru, dupa  "rapoartele zilnice de lucru", si dupa alte chestiuni specifice noua, si sa si le pastreze in casa, nestiute de nimeni, dar, cum nu vedeau utilitatea, n-au pus (cum se zice) "botul".
 Apoi, din 12 februarie 2012 si pana azi (inclusiv) douazeci de ore, pe putin (din 24) de prezenta activa in calculator (si intre timp, cat te lupti cu "cainii mari", trebuie sa incerci si de tot soiul de caini mai mijlocii si/sau mai mici, ce dau sa te muste prin pantaloni), adaugand la efectele inregistrate de corp urmare unei exploatari laborale infernale, exercitata de altii, efectele unei exploatari laborale infernale, de data asta exercitata de mine insumi asupra mea, pentru dovedirea dreptatii mele in raport cu dreptatea Societatii.
O prima urgenta a fost sa imi creez (pe la nivel de 2010-2011) ceva pe care sa editez si care sa poata ajunge, cum ajungeau inainte ziarele, la public, si nu la tot publicul (ca nu eram eu vreo mare "Casa Scanteii", ci eram o singura persoana, si aia aflata intr-un regim de detentie de gen "Papillon". Si astfel am descoperit "pagina web".
Mai intai am cumparat una (cu o suta de euro pe an), dar din motive financiare am abandonat-o.
Apoi a aparut oferta google, o oferta gratuita, si care prima data era destul de amarata dar intre timp a evoluat satisfacator de bine.  Cum "calul de dar" nu se cauta de dinti, m-am agatat de paiul asta.
Acum, nu aveam nevoie doar de a mobila pagina, ci si de a avea un "public spectator". Nu orice public, ci un public cat de cat avizat, am facut pagini in romana si in spaniola, adresate in principal breslei mele profesionale.
Intre timp a aparut si (pe atunci) ciudatenia asta numita "facebook", ciudatenie de care mai intai proprii nostri copii cautau sa ne tina straini, si ciudatenie caruia, mie personal imi crea un sentiment de repudiere. Dar usor-usor am inteles ca prin intermediul lui, ma pot apropia de oameni, cat de cat "asemanatori mie", de pe acelasi etaj social cu mine, sau dupa orice etaj social, al "Titanicului" asta care este "viata social umana".
Si asta pentru ca am inteles din principiu ca singur, nu poti aduce indreptare atatei strambatati.
Apropierea de oameni (imprietenirea) nu este insa, un lucru simplu, nu este usor.
De oamenii care nu te simt "de-al lor", nu te apropii, iti raman cum erau, adica ostili.
Ostilitati am primit din toate directiile.
Ai casei ma vad fizicamente intreg, si aveau nevoie de ajutorul meu efectiv in sustinerea familiei, si nu de o prezenta a mea, ca si pasiva, tocmai la vremea cand copii au nevoie cel mai mult de ajutorul tau, ca parinte. Ori, problemele mele sunt de natura juridica, iar noi, familii taranesc-muncitoresti, nu suntem nici macar cunoscatori medii ai stiintelor juridice, d-apoi specialisti.
Ceea ce mi s-a intamplat mie, eu numesc "decapitarea capacitatii de actiune a persoanei·
In spaniola conceptul asta "capacitate de actiune" se numeste "capacidad de obrar".
Acest concept face parte, alaturi de alte cinci, dintr-un tot format din sase concepte legate indisolubil intre ele, atat de indisolubil incat afectarea existentei vreunuia dintre cele sase, desfiinteaza existenta juridica a conceptului juridic "persoana".
Cu atributele astea sase vine echipat orice individ nou nascut, contemporan a formei pe care o au statele in ultimii 200 de ani si care se numeste "statul modern", si echiparea asta se face deodata cu eliberarea "certificatului tau de nastere" si inceteaza odata cu eliberarea "certificatului tau de deces".
Ori eu (ca si Elena Udrea, si atatia alti stiuti, sau ne-stiuti), am fost dez-echipat de aceasta "capacidad de obrar", fiind inca in viata, fiind in acea perioada a vietii in care experienta si vechimea profesionala ar trebui sa ti se auto-constituie in "atu" si nu intr-un soi de piatra de moara legata de un inotator naufragiat.
Dar ce sa vorbesti (cand problemele cauzatoarea ziselor efecte, isi au radacinile desfasurarii lor in doua lumi, in doua culturi diferite),  despre "decapitarea capacitatii juridice de actiune" intr-o lume in care "atributele aferente persoanei" sunt niste chestiuni tot atat de necunoscute ca niste planete ne-descoperite inca?
Nu am vorbit cata vreme nu imi puteam dubla vorba (ca sa nu fie "vorba goala"), cu tip din ala de "continut concret" caruia i se spune probe, si desi sunt niste probe in care majoritatea vor vedea "nimic", "nimic relevant" sau "nimic interesant", eu stiu ca exista profesionisti care cunosc "limbajul" si care, daca chiar vor sa ma contrazica cu temei in cele ce spun, am cum sa le indic minutul si secunda, dintr-un video de prezentare de imagini care se intinde pe 9:30 ore (avand 4700 de imagini = 2,5 GB), si tot mi-au ramas afara, 1200 de alte elemente (mai ales video, de data asta), insumand 3,82 GB si cuprinzand cine stie cate "reprize de video" ce pot ajunge la reprize de 4:30 ore).
Mai am ceva de lucru la prezentarea asta, as fi vrut sa insotesc imaginile cu comentariu oral, dar maine este ziua in care se va da sentinta intr-o problema asemanatoare (pana la identic) pe fondul ei, cu problema mea, si nu vreau sa par apoi subiectiv in raport cu decizia ce se va da.
Indiferent decizia judecatorilor, eu raman, pe de-o parte, ca Udrea are dreptate in raport cu Societatea romaneasca (pe palierul pe care se confrunta), si ca eu, de asemenea, am dreptate, in raport cu Societatea UE, pe palierul si in divergentele in care ne confruntam.
Daca Udrea poate spera sa determine numarul minim de cetateni romani, pretinsi (justificat) de Constitutie, pentru initierea vreunei "initiative legislative", in ce priveste problema mea, e ceva mai groasa, pentru ca in domeniul meu, initiativa legislativa ar trebui sa vina cel putin din partea a vreo 15 tari din totalul celor 28.
Cam mic, cam prea mic pentru un război atat de mare dar, ne vedem de treaba :)
Pana una alta, toata povestea asta înșiruită aici, nu este relevanta pentru nimeni, dar are o relevanta deosebita, pentru mine, din motive pe care le voi explica "la momentul potrivit"
...........................
Ceea ce ar fi bine sa nu ocoleasca acel cititor care a avut rabdarea (sau curiozitatea) de asi purta pasii pe aici ar fi, vizitarea paginii subconceptului "Capacitate", subconcept ce alaturi de alte cinci subconcepte fac parte din indisolubilul concept numit "Atributele aferente conceptului juridic persoana"