Sunt vreo două săptămâni de când am terminat de tradus din spaniolă in română, un articol pe care tânjeam mereu să îl traduc, dar știind bine (dupa niște primi 44 de ani trăiți în România , dintre care vreo 25 angrenat în "câmpul Muncii) ce terminologie se folosește la noi, și observând în cei 15 ani de când "flirtez" cu "câmpul Muncii" spaniol, ce terminologie a Muncii se folosește pe aici, a trebuit să traduc mai întâi, conținutul explicativ al multor alți termeni cărora, degeaba le-ai cunoaște numele, dacă nu le cunoști și conținutul.
Așa că după ce am terminat de tradus articolul "Derecho laboral" (pe o pagină web personală), am luat la rând fiecare "link" din textul respectivului conținut explicativ, și l-am așezat intr-un tabel intitulat "Link-uri Dreptul Muncii"
După socoteala mea, 74% dintre link-urile din textul "Dreptului Muncii", cele mai multe reprezintă pentru cititorul român un fel de "planete ne-descoperite încă", în timp ce unele reprezintă pentru același cititor, un fel de planete de care a auzit (Jupiter, Uranus, Saturn, Pluto) dar nu a ajuns încă la ele, nu le cunoaște, nu le-a respirat încă aerul, nu s-a hrănit încă cu hrana de pe acele planete.
Mie mi-ar mai trebui multe vieți ca să pot traduce din spaniolă (ca a doua limbă pe care o știu), în limba mea maternă, tot ceea ce eu consider că le-ar fi de folos în viața celor dragi mie (și să mai și fac asta din poziția de "somer", din poziția de "om la apă", în vreme ce alții stau pe puntea corăbiei, la plajă), așa că pun la dispoziția cui i s-ar suscita interesul, măcar tabelul ăsta în care sunt trecute titlurile de articole, al căror conținut explicativ ar trebui cunoscut de cineva care și-ar propune să înțeleagă la ce se referă (între anii de grație 2000 - 2018, cel puțin). conceptul "Muncă".
Pentru asta, apasă stimate cititor, pe"butonul "Link-uri Derecho laboral" și-apoi, dacă nu te descurci singur, vei găsi vreo cale să mă întrebi, spre o mai degrabă lămurire.
Orice articol căruia îi cunosti (ca om) doar titlul (daca il știi și pe acela) îți vine tot așa cum iti veneau manualele, în prima zi de școală, mai înainte de a le deschide, mai înainte de ale "îngurgita" și de a le "asimila".
Dacă ne învățăm drepturile, nu se știe dacă ne vor fi, sau nu, respectate, dar dacă nu le știm, ne vor fi încălcate fără să înțelegem măcar că ne sunt încălcate.
Cand eram "pici", am fost in dese rânduri in preajma animalelor de povară.
N-am avut eu animale de povară, dar apelând la cărăuși de-ai satului când aveam nevoie (părinții mei, de fapt) să aducem de la pădure lemne pentru casă sau pentru foc, diferitele "strânsuri" (fân, porumb, prune, etc), sau alte dăți nisip, var, și câte alte, nu puteai să nu observi, că unii cărăuși își exploatau mai omenește, iar alții mai puțin omenește, acele "vite de povară" (care nici măcar nu erau ale lor, ci ale "colectivului").
Pe mine (copil al acelor vremi), efortul la care erau supuse "animalele de muncă", mă impresionau (neplăcut), dar ce puteam eu să fac, dacă asa era lumea construită?
Acelor "animale de povară" le găsesc înțelegere că nu își cunoșteau ale lor drepturi, dar oamenilor care joacă ingratul rol de "animale de povară" ("forță de muncă" sau "mână de lucru", cum i se mai spune), nu le găsesc înțelegere că nu își cunosc ale lor drepturi, multe/puține câte sunt.
Azi, coexistă manualul de "Drept al animalelor", cu manualul de "Drept al omului", dar nici într-un caz și nici în celalalt, cel care trebuie să cunoască cele stipulate în respectivele "manuale", nu este animalul-animal, ci . . . animalul-om.
Că ne place sau nu ideea, adevărul ăsta este, ca angajatul contemporan, joacă rolul "animalelor de povară", iar angajatorii, joacă rolul pe care îl jucau la vremea copilăriei mele, cărăușii.
Drept urmare, angajatul, nu trebuie să își cunoască drepturile cuprinse in "manualele de drepturi", ca să și le strige, ca să și le ceară (pe cale vocală sau în scris) ci doar, să și le știe in gând.
Obligația de a respecta drepturile celui mai mic in grad, revine celui mai mare in grad, și nu altfel.
Cel mai mic in grad însă, își e dator lui însuși (în primul rând) să știe (în gândul lui, măcar), ca să poată face corecta distincție, când ii sunt, si când nu ii sunt incalcate sau respectate drepturile ce, prin lege, i se cuvin, pentru că, mai puternic decât gândul, nimic nu e.
Societatea umană este asemeni unui film, un film in cadrul caruia, prin rezultatele școlare pe care le obținem, capătăm un rol sau alt rol.
Poate împărțirile nu se fac drept, și nimeni nu trebuie să se împace cu o conditie socială impusă lui pe nedrept deși el știe în sufletul lui că altul ii era locul meritat, dar dacă viata ne rezervă rolul (ca la șah) de pion, de cal, de nebun, de turn, de regină sau de rege, trebuie să luptam pentru drepturile noastre (concomitent cu indeplinirea "fișei postului"), schimbându-ne de pe un post impus nouă pe un post la care pe drept aspirăm, prin acea corectă "predare-primire" a postului, pe care o făceam în armată cei ce faceam "gardă", sau cea care se face în orice "predare-primire" a oricărei gestiuni.
Șoferia este o gestiune.
Este o gestiune complicată si complexă.
Angajatul nu poate fi (juridic vorbind) mai mult decât ceea ce în magazine se numește "vânzător".
Gestionarul (sau managerul) e altă poveste.
In lumea transportului rutier (pentru că aici ma doare pe mine), "gestionar", nu este decât "patronul de intreprindere colectivă" si "patronul de intreprindere individuală".
"Vânzătorului" ii poate lăsa pe mână (pe încredere), angajatorul său, gestiunea (gestiunea "postului de muncă" sau, dacă patronul ajunge la un așa grad de încredere, chiar și gestiunea "locului de munca", adică al întregii lui afaceri) dar . . . răspunderea (față de Stat) nu e transmisibila, tot a "patronului" rămâne.
Mă rog, eu spun lucrurile asa cum le văd eu prin prisma cumulului de legislație, și cumulului de experiență practică pe care le-am "îngurgitat" și le-am asimilat în aproape 60 de ani de viață.
Nu pretind că argumentația mea este bună, ci, pun pe masă argumentația pe care eu o am, și mă înclin in fața unei argumentații care o infirmă printr-o argumentație mai bună, pe a mea.
Atât la postarea asta.
Lectură plăcută (și utilă) îți doresc, cititorule!
Mie mi-ar mai trebui multe vieți ca să pot traduce din spaniolă (ca a doua limbă pe care o știu), în limba mea maternă, tot ceea ce eu consider că le-ar fi de folos în viața celor dragi mie (și să mai și fac asta din poziția de "somer", din poziția de "om la apă", în vreme ce alții stau pe puntea corăbiei, la plajă), așa că pun la dispoziția cui i s-ar suscita interesul, măcar tabelul ăsta în care sunt trecute titlurile de articole, al căror conținut explicativ ar trebui cunoscut de cineva care și-ar propune să înțeleagă la ce se referă (între anii de grație 2000 - 2018, cel puțin). conceptul "Muncă".
Pentru asta, apasă stimate cititor, pe"butonul "Link-uri Derecho laboral" și-apoi, dacă nu te descurci singur, vei găsi vreo cale să mă întrebi, spre o mai degrabă lămurire.
Orice articol căruia îi cunosti (ca om) doar titlul (daca il știi și pe acela) îți vine tot așa cum iti veneau manualele, în prima zi de școală, mai înainte de a le deschide, mai înainte de ale "îngurgita" și de a le "asimila".
Dacă ne învățăm drepturile, nu se știe dacă ne vor fi, sau nu, respectate, dar dacă nu le știm, ne vor fi încălcate fără să înțelegem măcar că ne sunt încălcate.
Cand eram "pici", am fost in dese rânduri in preajma animalelor de povară.
N-am avut eu animale de povară, dar apelând la cărăuși de-ai satului când aveam nevoie (părinții mei, de fapt) să aducem de la pădure lemne pentru casă sau pentru foc, diferitele "strânsuri" (fân, porumb, prune, etc), sau alte dăți nisip, var, și câte alte, nu puteai să nu observi, că unii cărăuși își exploatau mai omenește, iar alții mai puțin omenește, acele "vite de povară" (care nici măcar nu erau ale lor, ci ale "colectivului").
Pe mine (copil al acelor vremi), efortul la care erau supuse "animalele de muncă", mă impresionau (neplăcut), dar ce puteam eu să fac, dacă asa era lumea construită?
Acelor "animale de povară" le găsesc înțelegere că nu își cunoșteau ale lor drepturi, dar oamenilor care joacă ingratul rol de "animale de povară" ("forță de muncă" sau "mână de lucru", cum i se mai spune), nu le găsesc înțelegere că nu își cunosc ale lor drepturi, multe/puține câte sunt.
Azi, coexistă manualul de "Drept al animalelor", cu manualul de "Drept al omului", dar nici într-un caz și nici în celalalt, cel care trebuie să cunoască cele stipulate în respectivele "manuale", nu este animalul-animal, ci . . . animalul-om.
Că ne place sau nu ideea, adevărul ăsta este, ca angajatul contemporan, joacă rolul "animalelor de povară", iar angajatorii, joacă rolul pe care îl jucau la vremea copilăriei mele, cărăușii.
Drept urmare, angajatul, nu trebuie să își cunoască drepturile cuprinse in "manualele de drepturi", ca să și le strige, ca să și le ceară (pe cale vocală sau în scris) ci doar, să și le știe in gând.
Obligația de a respecta drepturile celui mai mic in grad, revine celui mai mare in grad, și nu altfel.
Cel mai mic in grad însă, își e dator lui însuși (în primul rând) să știe (în gândul lui, măcar), ca să poată face corecta distincție, când ii sunt, si când nu ii sunt incalcate sau respectate drepturile ce, prin lege, i se cuvin, pentru că, mai puternic decât gândul, nimic nu e.
Societatea umană este asemeni unui film, un film in cadrul caruia, prin rezultatele școlare pe care le obținem, capătăm un rol sau alt rol.
Poate împărțirile nu se fac drept, și nimeni nu trebuie să se împace cu o conditie socială impusă lui pe nedrept deși el știe în sufletul lui că altul ii era locul meritat, dar dacă viata ne rezervă rolul (ca la șah) de pion, de cal, de nebun, de turn, de regină sau de rege, trebuie să luptam pentru drepturile noastre (concomitent cu indeplinirea "fișei postului"), schimbându-ne de pe un post impus nouă pe un post la care pe drept aspirăm, prin acea corectă "predare-primire" a postului, pe care o făceam în armată cei ce faceam "gardă", sau cea care se face în orice "predare-primire" a oricărei gestiuni.
Șoferia este o gestiune.
Este o gestiune complicată si complexă.
Angajatul nu poate fi (juridic vorbind) mai mult decât ceea ce în magazine se numește "vânzător".
Gestionarul (sau managerul) e altă poveste.
In lumea transportului rutier (pentru că aici ma doare pe mine), "gestionar", nu este decât "patronul de intreprindere colectivă" si "patronul de intreprindere individuală".
"Vânzătorului" ii poate lăsa pe mână (pe încredere), angajatorul său, gestiunea (gestiunea "postului de muncă" sau, dacă patronul ajunge la un așa grad de încredere, chiar și gestiunea "locului de munca", adică al întregii lui afaceri) dar . . . răspunderea (față de Stat) nu e transmisibila, tot a "patronului" rămâne.
Mă rog, eu spun lucrurile asa cum le văd eu prin prisma cumulului de legislație, și cumulului de experiență practică pe care le-am "îngurgitat" și le-am asimilat în aproape 60 de ani de viață.
Nu pretind că argumentația mea este bună, ci, pun pe masă argumentația pe care eu o am, și mă înclin in fața unei argumentații care o infirmă printr-o argumentație mai bună, pe a mea.
Atât la postarea asta.
Lectură plăcută (și utilă) îți doresc, cititorule!
No hay comentarios:
Publicar un comentario