Pentru mine, Dumnezeu e Universul (sau invers)

Nu mă trezesc asa . . . vorbind singur, vreau sa zic, nu mă trezesc vorbind asa, tam-nesam despre vreo tema (deci nici despre asta) ci am mai discutat cu unul și cu altul despre tema în cauză, și aici doar . . . dezvolt pe limba mea, ca am spațiu mai lung, mai larg, mai convenabil mie, și-apoi, e o modalitate de a nu te băga pe gâtul omului, ci de a-l invita ca, dacă ii face plăcere, sa intre pe la tine . . . la o vorba.
În acest caz, îmi re-aduse aminte de subiect o dezbatere în "feisbuc" în care lumea vorbea care despre Biblie, care despre Dumnezeu, și tot asa.
La mine e mai simplu decât la alții (după cum mi se pare mie) pentru simplul motiv ca pentru mine, Dumnezeu și Universul, reprezintă unul și același lucru.

Universul. In mijlocul lui, ești tu, cititorule.

Acum niște ani buni, când reușisem sa am o pagina a mea web, am încercat să descriu asta, într-o secțiune care se numea (și se numește) "Totul tot".
De ce spun ca-mi e mai simplu?
Pentru simplul motiv, ca eu cred în ceva palpabil.
Pentru fiecare om în parte, Universul începe din mijlocul sinelui sau, și tine . . . până la marginea (dacă Universul ar avea margine) Universului.
Tot ce simțim, atingem, gustăm, auzim, vedem, este . . . Univers.
De ce să interpun eu, să îmi interpună altul sau să se interpună cineva, intre mine (tine, el sau ea), și acest "creator al nostru"?
Din acest Univers ne naștem, și tot în el se întoarce orice lucru de pe lumea asta (inclusiv fiecare dintre noi).
Prin ceea ce trăim, fiecare dintre noi, suntem un dușman sau un aliat al Universului, lucram în sensul, sau în contra lui.
Religioșii cred în ceva pe care nu îl pot arata cu degetul, nu-l pot atinge cu degetul lor.
Ateii sunt reversul religioșilor.
Religioșii personifica în mintea lor o imagine pe care nu o pot scoate în realitate decât sub forma de "icono"
Nici unii, nici ceilalți, nu își pot atinge cu degetul rezultatul final al argumentației lor.

Cei ca mine, se numesc "obiectiviști".
În cazul asta, ori pe ce ai pune degetul, sau și dacă nu-l pui (aparent) pe nimic, contactul cu acest dumnezeu (căruia ii spun eu, Univers), sau al acestui univers (căruia ii spun tot eu, Dumnezeu), este continuă, neîntreruptă.
Cam așa :)

PS. Am uitat sa spun ca unul dintre filozofii care m-au impresionat cel mai mult, din ceea ce mi-a fost dat mie sa cunosc, din istoria lumii, a fost Cratylos. Nu mai știu unde, în ce context, am găsit spus ca fiind vorbele lui Cratylos, ceva de genul ca "Cel mai benefic iar fi omului, dacă ar indica cu degetul lucrul, ideea la care facem referire.
Concepția mea despre viata concorda cu acest deziderat.
Când spui "Univers" e ilogic sa te gândești (doar) la ceva îndepărtat, universul cuprinzând tot ce exista, inclusiv pe tine, cel care te gândești/nu te gândești acum, la el.
Dar, rămâne știut, ca multi oameni se afla ca un fel de scafandru ce s-ar afla în profunditatea oceanului și care și-ar pune mâinile streașină la ochi, privind ca în zare, sa vadă apa, și ne-văzând-o nicăieri.
Este ilogic sa crezi ca poți privi universul, ca pe o entitate îndepărtată, doar dacă ieși afara, sub cerul liber, pentru ca dealtfel, oriunde ai fi băgat, tot în cadrul Universului te afli.