Nu mă trezesc asa . . . vorbind singur, vreau sa zic, nu mă trezesc vorbind asa, tam-nesam despre vreo tema (deci nici despre asta) ci am mai discutat cu unul și cu altul despre tema în cauză, și aici doar . . . dezvolt pe limba mea, ca am spațiu mai lung, mai larg, mai convenabil mie, și-apoi, e o modalitate de a nu te băga pe gâtul omului, ci de a-l invita ca, dacă ii face plăcere, sa intre pe la tine . . . la o vorba.
În acest caz, îmi re-aduse aminte de subiect o dezbatere în "feisbuc" în care lumea vorbea care despre Biblie, care despre Dumnezeu, și tot asa.
La mine e mai simplu decât la alții (după cum mi se pare mie) pentru simplul motiv ca pentru mine, Dumnezeu și Universul, reprezintă unul și același lucru.
"Compartir" este cuvântul din Lume care cel mai mult îmi place. Îmi place să semnalez "titlurile" (ca de carte) care există în rafturile ca de biblioteca, in limba spaniolă”, dar nu există și în română, pentru ca astfel românul interesat să știe ce să caute spre a se informa. .
jueves, 19 de abril de 2018
miércoles, 18 de abril de 2018
Am cravata mea, sunt pionier
Tocmai am terminat de tradus si de publicat termenul "Pionier nord-american".
Ma exasperează condiția asta a mea (dar n-am ce face), pentru ca ori de câte ori încerc sa scriu și eu vreun articol în limba romana, la fiecare trei vorbe dau de câte un cuvânt pe care as avea nevoie sa îl transform în link, spre a ma asigura si pe mine și pe eventualul cititor al rândurilor mele, ca citind acel cuvânt, ne gândim (ne reprezentam) împreună, la același lucru.
Povestea suna cam asa cum se vede de aici în jos, doar atât ca aici, diferit de versiunea din Wikipedia, unde nu am voie sa pun linkurile care nu au deja versiune în limba romana, aici deci, voi pune numai si numai linkurile spaniole, urmând ca eventualul lector, sa comute el însuși, odată ajuns la site-ul in spaniola, spre ce limba vrea, din cele care se găsesc acolo indicate.
Aa, si aici nu o sa mai aduc și imaginile (din "pagina patron), deși as putea.

viernes, 13 de abril de 2018
E tocmai nimerită rediscutarea temei "Petre Roman"
Am văzut pe feisbuc câteva vorbe referitoare la o posibila scoatere de la sertar a dosarului "Petre Roman" și îmi da acest lucru ocazia sa-mi re-spun și eu păreri de-ale mele despre aceasta tema.
Am început sa devin "Roman"-ist, din seara zilei de 22 Decembrie 1989.
Tot natul cauta sa influențeze într-un fel mersul istoriei, in acele zile de "Decembrie 89" (si nu doar atunci, dar atunci este o culme, o ridicare a tensiunii, pe diagrama "pacientului" numit "Romania".
Fiecare individ (de cetățenie romana, în povestea noastră) funcție de informația cu care se auto-zidise pana la acea ora, era mânat de propriile argumente ce stăteau cuibărite in interiorul lui, spre o direcție sau alta, spre a acționa într-un fel sau, în alt fel.
Alegere se numește, ceea ce în fiecare secunda, gândim sa facem în secunda următoare.

lunes, 4 de diciembre de 2017
Capitalism vs Democrație (sau invers)
De fapt e un triunghi, un triunghi format de "trioul": capitalism, colectivism (sau comunism) și democrație.
Diferențele structurale intre cele trei concepte, le constituie raportarea lor la conceptul "proprietate".
Colectivismul ("comunismul") tinde spre "cât mai multa proprietate colectiva", capitalismul tinde spre o societate în care "proprietatea sa se capitalizeze în mâinile a cât mai puținor persoane" in timp ce democrația tinde spre un mixt format din patrimoniul public si patrimoniul privat.
Dar, pana una alta, mai lămuritoare sunt următoarele cuvinte (chiar dacă aici, în acest context, sunt abordate doar doua din cele trei componente ale trioului mai sus numit):

sábado, 2 de diciembre de 2017
Politică tribală vs politică convențională
Politica (ca și medicina, ca și circulația rutiera) se tinde a se face în doua feluri:
- politica ne-oficială (cea ne-înscrisă la tribunal, sau băbească, sau empirica, sau pseudo-politica, sau amatoare, sau "politică de țațe", sau, și mai bine spus "politica tribală", politica care, oricât de bună ar fi, nu contează cu "autorizație legală de funcționare" fiind analogică "muncii la negru" sau altor activități "la negru" )
- politica oficială (cea înscrisă la tribunal, politica care, oricât de proastă ar fi, contează cu "autorizație legală de funcționare").

martes, 10 de octubre de 2017
Dicționarul Tezaur al Limbii Românești (DLR)
"Dicționarul Limbii Române (DLR), numit și "Dicționarul Tezaur al Limbii Române", este cea mai importantă operă lexicografică a limbii române, elaborată sub egida Academiei Române pe parcursul a mai bine de un secol" ne informează (mă rog, mă informează pe mine, care nu știam asta, deși pot spune că-s bun prieten de-al dicționarelor de limbă de vreo 50 de ani) un articol din Wikipedia numit "Dicționarul Limbii Române (DLR)".
Văd că zice la carte ca a fost editat în două etape (1906 - 1944 și 1965 - 2010).
Pentru mine, care am anunțat pe toate căile ca trebuie mare atenție la DEX (atât la cel în format clasic cât și cel în format electronic), pentru că deși, nu neapărat din rea intenție (cei care i-au îngrijit apariția on-line nu pot fi acuzați, cel putin nu de mine, de rea-intenție) propovăduiesc un dicționar "periat" de sistemul comunist de toți termenii care erau relaționați cu sistemul capitalist, cenzurat la sânge intre anii 1944 - 1965, și dat (după "filtrarea" asta) ca . . . "bun de tipar".

viernes, 22 de septiembre de 2017
Eludarea fiscală
Am muncit o grămadă dar, zic eu, s-a meritat.
Am terminat de tradus termenul ăsta care definește un cancer care ne face rău tuturor și care, nu este nici măcar ușor de redus, nici vorbă de eradicat complet.
Oamenii fac usor (mult prea usor) confuzie intre ”evaziune” si ”eludare”.
Evaziunea înseamnă încălcarea legilor in vigoare, eludarea înseamnă găsirea de ”portițe” in legislație, de asa natura incat individul sa poata fenta Societatea.
Cum Societatea suntem toti, a eluda legea înseamnă ca tu (sau el, sau eu) sa tragi clapa, celorlalți.
In realitate, eludarea reprezinta forma cea mai elocventa a zicalei: ”Ne furam singuri căciula”.
In orice caz, traducerea făcută de mine nu reprezintă vreo operă artistică, pe mine nu ma interesează in mai nimic forma cat ma interesează fondul și, îmi era necesara mie existenta conținutului explicativ al acestui termen, și în limba română din motive ce tin de ”economia” unei ”ecuații” ale mele pe care o tot am in lucru si nu o mai termin.
Suscribirse a:
Entradas (Atom)