Exploatatori, exploatati si . . . a treia cale.

Azi pornesc subiectul de aici, folosind ca baza de discutii (ma ajuta asta ca sa nu mi se para
ca vorbesc singur :) o convorbire pe care am avut-o cu cineva din lista mea de prieteni, la o
postare in care ofeream ca sugestie eventualilor conationali ce si-ar dori sa se intoarca acasa
(acasa la ei) si nu reusesc sa se mai dezradacineze de pe unde s-au prins, sa incerce si varianta
"cererii de azil", azil pe care, parte dintre cei pe care despresurizarea produsa prin plecarea
noastra, i-a ajutat sa nu devina si ei emigranti, sunt foarte amatori sa il acorde celor pe care
azi ii stim mai ales sub numele de "refugiati sirieni" (am sa pun la un capitol separat, opinia 
mea despre tema "refugiati sirieni", pentru a nu devia de la tema sugerata de titlu).

Si dadeam si o idee, un inceput de idee de la care trebuie
plecat, in sustinerea faptului ca cetateanul roman care a
fost nevoit sa-si ia . . .  campii, a fugit tot din fata atacului
la viata lui si a familiei sale, a fugit manat din urma de un
razboi mult mai perfid decat cel sirian, desi . . . invizibil.

Am cunoscut oameni, tineri, carora le-a explodat inima in
ei, la propriu, nu la figurat.
Am vazut familii facute tandari, copii ramasi fara parinti,
parinti ramasi fara copii, o deportare mai cruda ca orice
deportare, dar . . . vopsita in culori, de emigrare.

Vopsita in culori de emigrare, mai ales de acea parte a celor
ramasi acasa, care pusesera umarul, cel mai destoinic, la
aruncarea peste bord a compatriotilor lor, din pirateresti
motivatiuni.
Una peste alta, la aceasta tema am de spus ca, . . . de cand
exista natia umana, dupa caracterul lor, oamenii s-au
impartit (se impart si se vor imparti) in trei categorii:
"exploatatorii", "exploatatii" si "oamenii liberi" sau, in
traducerea mea, in "călăritori", "călăriți" si . . . "pedeștri".

Pedestri, dar nu ca la plimbare, ci pedestri ca la o expeditie ireversibila

expeditie in care esti nevoit "sa iti duci crucea",
adica sa te incarci nici mai mult, dar nici mai
putin, decat cu ceea ce tie iti este, absolut
"strict necesar".
Cine si-a facut macar o data bagajul, in viata
lui, asa ca sa plece in armata, in excursie,
in expeditie, in "deplasare", in deportare sau
in exil, stie ca la un moment dat lasi una, dai
sa iei alta, o iei pe aceea ramane alta si mai
importanta, afara.
Si intr-o plecare la drum, adevarata, ai nevoie de apa, ai nevoie de alimente, ai nevoie de haine, ai nevoie de igiena, ai nevoie de medicamente, ai
copii, ai batrani, ai schiopi, ai orbi, etc

.

Ei bine, daca 7,5 miliarde de oameni are planeta, apoi . . . 7,5 miliarde
de "pedestri", de "oameni care isi duc singuri crucea", ar trebui sa fie.

In realitate insa, prin un intreg evantai de "violari ale drept-ului", parte
de ne-oameni isi subordoneaza alti oameni, devenind astfel, cei calariti,
"servitori" iar cei ce calaresc  hai sa-i numim "suzerani".

Hai sa inchei aici (ca . . . pic de somn) punand in pagina ultimele doua
dialoguri ale convorbirii despre care am mentionat la inceput:

A zis convorbitorul meu:

- Din pacate aveti dreptate.Cateodata ma apuca disperarea si am impresia ca suntem un popor bolnav.Am tot sperat ca cei tineri vor sti ce sa faca, nu se vor lasa manipulati dar.... slabe speranta.Sa nu uitam ca cei tineri sunt educati tot de cei batrani  
Si am completat si eu:
- Da, din pacate prostia e un perpetuum mobile. 
Socialistii doar o alimenteaza. S-o alimentezi e simplu, pentru ca oricum prostia sta pe o panta descendenta si se duce la vale . . . ca sania pe un bun derdelus. 
Mai greu e de infranat, iar cine cauta sa o infraneze, sufera, il arde pana la ficati. Oamenii (in mod natural) nu se impart in "animale de povara" si "birjari" ci se nasc pentru a fi "pedestri". Impartirea asta in "calareti" si "calariti" nu o fac "oamenii" ci o fac cei care nu au reusit in primii sapte ani, sa deprinda omenia.

Cam asa. Mai completez cand oi mai prinde niste timp.